Mod poveste

Ofelia

John Everett Millais · 1851-2 · Vopsea în ulei pe pânză · Suport: 76,2 x 111,8 cm; ramă: 110,5 x 145,8 x 14,5 cm · Tate

Millais înconjoară Ofelia care se îneacă de un mal a cărui frumusețe minuțioasă accentuează tragedia.

Ofelia de John Everett Millais: o tânără într-o rochie brodată argintiu plutește pe spate într-un pârâu întunecat, cu fața și palmele deschise întoarse în sus și flori plutind lângă ea; în stânga trestii, deasupra o salcie, iar în spate un mal verde și des, cu plante și trandafiri sălbatici albi. — Ofelia, John Everett Millais, 1851-2. Google Art Project / Wikimedia Commons · John Everett Millais · Ofelia · 1851–2 · Tate · Domeniu public

Este Ofelia din Hamlet de Shakespeare, înecându-se într-un pârâu plin de flori.
Chipul ei se întoarce în sus printre trestii.
Trestii dese umplu malul stâng.
Rochia argintie se întinde pe apă.
Flori luminoase plutesc lângă mâna ei coborâtă.
Trandafiri sălbatici înfloresc deasupra trupului ei plutitor.
Florile continuă să înflorească în jurul unei vieți care se stinge.

Ofelia este un tablou din 1851–2 de John Everett Millais care o înfățișează pe Ofelia lui Shakespeare plutind într-un pârâu presărat cu flori, chiar înainte de a se îneca; aparține Tate și este expus la Tate Britain din Londra.

Ce se întâmplă în Ofelia lui Millais?

La început scena pare pașnică: o tânără plutește într-un pârâu, rochia palidă se întinde pe apă, iar plantele umplu malurile. Dar este Ofelia din Hamlet de Shakespeare, înecându-se în mijlocul abundenței de viață.

Millais ține scena într-o nemișcare tulburătoare. Gura Ofeliei este deschisă, palmele se întorc în sus, iar rochia se răspândește pe suprafață. Apa susține personajul o clipă, chiar dacă scena se îndreaptă spre moartea ei.

Fișa de catalog a Tate plasează scena în actul IV, scena 7 din Hamlet. Înnebunită după ce tatăl ei este ucis de Hamlet, iubitul ei, Ofelia cade într-un pârâu când se rupe o ramură în timp ce se cațără să-și agațe ghirlandele. În relatarea reginei Gertrude, veșmintele ei răsfirate o țin o vreme la suprafață în timp ce cântă frânturi de cântece vechi, până când rochia îmbibată de apă o trage la fund, „spre moartea mâloasă”. (Tate)

Unde a pictat Millais Ofelia?

Peisajul nu era un fundal schițat în grabă. Millais a lucrat afară, lângă râul Hogsmill, aproape de Ewell, studiind malul cu atenție aproape încăpățânată. Frunze, ierburi, plante acvatice și noroi primesc concentrarea pe care alt pictor ar rezerva-o unui chip.

Millais a început fundalul în iulie 1851 la Ewell, în Surrey, pictându-l după observarea atentă a naturii, așa cum cereau principiile Frăției Prerafaelite. Într-o scrisoare citată în fișa de catalog a Tate, se plângea că muștele din Surrey erau „mai musculoase” decât în alte părți, că fusese amenințat cu o citație la judecătorul de pace pentru că pătrunsese pe o proprietate străină și distrusese fânul și că risca să fie aruncat de vânt în apă. (Tate)

Se spune că a lucrat lângă râul Hogsmill până la 11 ore pe zi, șase zile pe săptămână, timp de cinci luni. Când vremea a devenit vântoasă și cu ninsori în noiembrie, a pus să i se construiască o colibă din patru panouri împletite acoperite cu paie, ca să poată continua să picteze. (Wikipedia)

Atenția egală dată personajului și peisajului este esențială pentru caracterul prerafaelit al picturii. Culoarea luminoasă și detaliul atent observat dau naturii o forță proprie. Tragedia se desfășoară printre plante care continuă să crească.

Millais avea doar 22 de ani. Născut la Southampton în 1829, intrase la Școlile Royal Academy la vârsta de unsprezece ani, cel mai tânăr student admis vreodată, și acolo i-a cunoscut pe William Holman Hunt și Dante Gabriel Rossetti, alături de care a fondat Frăția Prerafaelită. (Wikipedia)

Cine a fost modelul pentru Ofelia?

Millais a pictat personajul separat în atelier, unde Elizabeth Siddal a pozat într-o cadă cu apă. Imaginea finală unește acea postură atent aranjată cu peisajul exterior. Ceea ce pare firesc depinde de două feluri diferite de observație.

Modelul a fost Elizabeth Siddal, o favorită a prerafaeliților, care s-a căsătorit mai târziu cu Rossetti. Tate consemnează că a pozat timp de patru luni într-o cadă cu apă ținută caldă de lămpi așezate dedesubt. Când lămpile s-au stins o dată, a răcit grav, iar tatăl ei a amenințat cu acțiune în justiție până când Millais a acceptat să plătească facturile medicului. (Tate)

Rochia era o adevărată piesă de epocă. În martie 1852, Millais scria că a cumpărat „o rochie de doamnă veche cu adevărat splendidă”, împodobită peste tot cu flori brodate cu argint, ca s-o picteze pentru Ofelia, și că l-a costat patru lire sterline, „veche și murdară cum este”. (Tate)

Ce înseamnă florile din Ofelia?

Florile poartă sensuri, nu doar culoare. Tate asociază macul cu moartea, margaretele cu inocența și panseluțele cu iubirea în zadar. Micile detalii leagă natura de povestea Ofeliei fără a reduce întregul mal la un singur simbol.

Fișa Tate citește majoritatea plantelor ca simboluri. Trandafirii de lângă obrazul și rochia Ofeliei, precum și trandafirul sălbatic de pe mal, ar putea aminti de fratele ei, Laertes, care o numește „trandafir de mai”. Salcia, urzica și margareta sunt asociate cu iubirea părăsită, durerea și inocența; violetele pe care le poartă ca un șirag în jurul gâtului pot simboliza fidelitatea, castitatea sau moartea celor tineri; iar pe apă plutesc nu-mă-uita. (Tate)

Pictura păstrează împreună observația și imaginația literară. Apa poate fi studiată, plantele numite, iar personajul aparține unei tragedii. Întâlnirea lor face scena deopotrivă palpabilă și neliniștitoare.

Cum a fost primită Ofelia și unde se află acum?

Când a fost expus la Royal Academy în 1852, tabloul a avut o primire mixtă. Un critic de la The Times a considerat pervers ca Ofelia să fie cufundată într-„un șanț plin de buruieni”, iar chiar și John Ruskin, care îl susținea pe Millais și găsea tehnica rafinată, a pus la îndoială alegerea unui peisaj din Surrey. (Wikipedia)

Negustorul de artă Henry Farrer cumpărase deja tabloul de la Millais pe 10 decembrie 1851, pentru 300 de guinee. A trecut apoi la colecționarul B. G. Windus, un cumpărător pasionat de artă prerafaelită, care l-a revândut în 1862 pentru 748 de guinee. (Wikipedia)

Ofelia a făcut parte din donația inițială a lui Sir Henry Tate către Tate Gallery, iar mențiunea de proveniență a muzeului consemnează că a fost oferită de el în 1894. Fișa de colecție a Tate o indică drept expusă la Tate Britain. (Tate)

Imaginea sa a ajuns departe. A modelat moartea Ofeliei în filmul Hamlet al lui Laurence Olivier din 1948, Kylie Minogue imită poza în videoclipul piesei lui Nick Cave „Where the Wild Roses Grow”, Lars von Trier o evocă în prologul filmului său Melancholia din 2011, iar în 2025 Taylor Swift a făcut trimitere la ea pe coperta albumului ei The Life of a Showgirl. (Wikipedia)

Gura și mâinile deschise țin atenția asupra unei vieți care nu s-a stins cu totul. Frumusețea din jur nu înlătură durerea. Face contrastul dintre personaj și malul viu mai greu de uitat.