Mod poveste
Îngerul căzut
Cabanel îl arată pe Satan căzut, ascunzându-și rușinea, în timp ce îngerii pe care i-a pierdut se înalță în spate.
- Nu e un monstru. E Satana, abia căzut din Paradis.
- O lacrimă. Dar uită-te la ochi: asta e furie.
- Brațele peste chip. Rușine și mândrie, un singur gest.
- O aripă făcută pentru zbor. Acum doar zace pe ea.
- În spatele lui, îngerii cântă. Cabanel spunea că bucuria lor era, mai mult sau mai puțin, subiectul.
- Sus, lumină. Aici jos, spini.
- Verdictul lui Cabanel: înfrânt, dar încă mândru, disperat, răzbunător.
Îngerul căzut este un tablou din 1847 de Alexandre Cabanel care îl înfățișează pe Lucifer imediat după căderea din Cer, ascunzându-și fața după brațele încrucișate, în timp ce o lacrimă de furie și rușine i se prelinge din ochiul vizibil; este expus la Muzeul Fabre din Montpellier.
Cine este îngerul căzut?
Cabanel așază trupul căzut aproape de marginea de jos a pânzei, în timp ce ceilalți îngeri se înalță în spate. Compoziția separă două lumi: o figură rămâne pe pământ, ruptă de lumina și mișcarea de sus.
Pictată în 1847, când Cabanel studia la Roma, lucrarea îl arată pe Satan după căderea din Paradis. Într-o scrisoare către Alfred Bruyas, artistul îl descria ca învins, dar încă mândru, disperat și răzbunător. Aceste emoții contradictorii modelează întreaga figură. (Muzeul Fabre, Montpellier)
De ce plânge îngerul căzut?
Ochiul ne atrage aproape. O lacrimă captează lumina sub o privire furioasă. Cabanel îi dă celui învins o frumusețe idealizată, făcând durerea vizibilă fără să-i îmblânzească mânia.
Brațele încrucișate ascund o parte a feței și închid trupul în fața lumii. Poza poate fi citită ca apărare și refuz. Rușinea și mândria locuiesc în același gest.
Ce înseamnă tabloul?
Aripa albastru-neagră stă sub trup ca o pernă. Penele întunecate contrastează cu pielea palidă și leagă figura frumoasă de pământul umbrit. Ceva asociat cândva cu zborul îi poartă acum greutatea.
Îngerii îndepărtați se mișcă prin lumină și cântă slava lui Dumnezeu, după cum explica Cabanel în scrisoare. Fericirea lor amintește splendoarea pierdută de Satan. Mișcarea lor îi face nemișcarea și izolarea mai dureroase. (Muzeul Fabre, Montpellier)
Stânca și vegetația spinoasă înconjoară figura căzută. Pământul aspru contrastează cu cerul deschis și netezimea trupului. Exilul primește un loc și o textură.
Căderea însăși s-a încheiat; pictura stăruie asupra urmărilor emoționale. Lacrima, brațele și privirea fixă țin împreună durerea și sfidarea. Cabanel face înfrângerea să pară încă neîncheiată în interior.
Cum a ajuns Cabanel să picteze Îngerul căzut?
În 1845, Cabanel a câștigat o bursă Prix de Rome, care l-a trimis la Academia Franței de la Villa Medici. Rezidenții trebuiau să trimită lucrări la Paris pentru a-și arăta progresele – așa-numitele envois –, iar Îngerul căzut, pictat la Roma în 1847, a fost a doua lucrare de acest fel trimisă de el. (Wikipedia)
Într-o scrisoare trimisă de la Roma colecționarului din Montpellier Alfred Bruyas, pentru care picta și alte tablouri, Cabanel și-a explicat ideea. Voia să așeze alături două naturi: una sortită răului, nenorocirii și căderii, cealaltă castă și pură, înălțându-se radioasă spre Dumnezeu și preamărindu-l. „Acest contrast de fericire, care îi amintește lui Satan de splendoarea sa de odinioară”, scria el, „este, mai mult sau mai puțin, subiectul tabloului.” (Muzeul Fabre, Montpellier)
Este Îngerul căzut inspirat din Paradisul pierdut?
Scrisoarea lui Cabanel nu numește niciun text, dar dosarul documentar al Muzeului Fabre leagă subiectul de influența Paradisului pierdut al lui John Milton, al cărui Satan mândru și înfrânt a modelat imaginea romantică a îngerului căzut. Același dosar consemnează un Înger căzut mai vechi al pictorului Tassaert, expus la Salonul de la Paris din 1844. (Muzeul Fabre, Montpellier)
Oricare i-ar fi sursele, tabloul reduce povestea la o singură figură și la un singur moment. Nu există nicio bătălie și nicio prăbușire prin văzduh, ci doar urmarea: rebelul lăsat la pământ, în timp ce cerul pe care l-a sfidat își continuă existența fără el.
Cine a fost Alexandre Cabanel?
Alexandre Cabanel (1823–1889) s-a născut la Montpellier și a intrat la șaptesprezece ani la École des Beaux-Arts din Paris, unde a studiat cu François-Édouard Picot. După anii petrecuți la Roma, a devenit unul dintre pictorii cu cel mai mare succes din Franța celui de-al Doilea Imperiu. (Wikipedia)
Napoleon al III-lea i-a cumpărat Nașterea lui Venus la Salonul din 1863, anul în care Cabanel a fost ales în Académie des Beaux-Arts, iar din 1864 a predat la École des Beaux-Arts până la moarte. Critici precum Émile Zola i-au reproșat mai târziu că se împotrivea picturii moderne. Îngerul căzut îl arată cu ani înainte de această faimă, lucrând la un subiect romantic de o intensă încărcătură emoțională. (Wikipedia)
Cum a ajuns Îngerul căzut la Muzeul Fabre?
Cabanel a păstrat pânza: o carte publicată în 1888 o reproducea atârnată sus, pe peretele din fund al atelierului său din Paris. După moartea lui, în ianuarie 1889, familia a oferit-o muzeului din orașul său natal, descriind-o într-o scrisoare din 17 iulie 1889 drept „una dintre cele mai bune lucrări trimise de la Roma de regretatul maestru”. Muzeul Fabre a primit-o la 27 iulie 1889. (Muzeul Fabre, Montpellier)
Viața ei acolo nu a fost ușoară. Potrivit dosarului muzeului, în 1943 tabloul a căzut peste o scară în timp ce era dat jos și a suferit rupturi mari; a fost restaurat în 1975. Astăzi imaginea circulă mult dincolo de Montpellier și este adesea distribuită online pur și simplu drept „Lucifer care plânge”. (Muzeul Fabre, Montpellier)
Mai în profunzime: de ce plânge îngerul căzut, ce a urmat și ce înseamnă
Fișa operei
- Titlu: Îngerul căzut
- Artist: Alexandre Cabanel
- Datare: 1847
- Tehnică: Ulei pe pânză
- Dimensiuni: 120,5 x 196,5 cm
- Colecție: Muzeul Fabre, Montpellier
De ce plânge îngerul căzut? O lacrimă care nu e căință
Un înger izgonit din cer, plângând. Cei mai mulți și-ar imagina lacrimi de regret sau de spovedanie. Dar lacrima din Îngerul căzut al lui Cabanel nu pare să fie de felul acesta. Singurul ochi care se vede de după braț e umed de lacrimi și arde de furie.
Cheia stă în cuvintele pictorului însuși. Într-o scrisoare trimisă de la Roma lui Alfred Bruyas, colecționar din Montpellier, Cabanel îl descria pe acest Satan ca pe unul înfrânt, dar încă mândru, disperat și răzbunător. Mai scria că a vrut să pună alături două naturi: una sortită răului, nenorocirii și căderii, și pe cele pure, care se înalță, strălucitoare, spre Dumnezeu. Fericirea îngerilor din spatele lui îi amintește lui Satan de gloria pe care a avut-o cândva. Acest contrast, scria Cabanel, era cam subiectul tabloului.
Citită așa, lacrima pare a cuiva silit să privească ce a pierdut. Brațele încrucișate îi ascund rușinea, dar nu sunt o capitulare. Rușinea, mândria și furia împart un singur chip și un singur gest, și poate de aceea acest înger căzut stârnește în același timp compasiune și neliniște.
Scrisoarea lui Cabanel nu numește nicio sursă literară. Documentația Muzeului Fabre leagă însă subiectul de influența „Paradisului pierdut” al lui Milton. Un Satan mândru și înfrânt, îngerul căzut pe care îl cultivaseră romanticii, pare să trăiască și în pensula tânărului pictor.
Surse: flora-api.montpellier3m.fr · flora-api.montpellier3m.fr
Ce s-a întâmplat apoi cu Îngerul căzut: de pe peretele atelierului în muzeul orașului natal și până la „Lucifer care plânge”
Chiar și după ce a devenit unul dintre cei mai de succes pictori ai Franței celui de-Al Doilea Imperiu, Cabanel nu s-a despărțit niciodată de această lucrare de tinerețe. O carte publicată în 1888 arată Îngerul căzut atârnat sus, pe peretele din fund al atelierului său din Paris. Pictat în 1847, a rămas lângă el mai bine de patruzeci de ani.
Când Cabanel a murit, în ianuarie 1889, familia a oferit tabloul muzeului din Montpellier, orașul lui natal. Într-o scrisoare datată 17 iulie, rudele numeau Îngerul căzut una dintre cele mai bune lucrări trimise de la Roma de regretatul maestru. Muzeul Fabre l-a primit doar zece zile mai târziu, pe 27 iulie.
Viața acasă n-a fost liniștită. Potrivit arhivelor muzeului, în 1943 tabloul a căzut peste o scară în timp ce era dat jos, iar pânza s-a rupt grav. A fost restaurat abia în 1975. Tabloul unui înger care a căzut a căzut și el, apoi a așteptat îngrijire mai bine de treizeci de ani.
Astăzi, departe de Montpellier, circulă intens pe internet drept „Lucifer care plânge”. La peste 170 de ani după ce a fost pictat, chipul acela frumos, plin de furie și rușine, încă îi tulbură pe cei care îl privesc.
Surse: flora-api.montpellier3m.fr · flora-api.montpellier3m.fr · en.wikipedia.org
Pe scurt: ce spune singura lacrimă a îngerului căzut
Lacrima din Îngerul căzut nu este lacrima de remușcare a unui păcătos. În timp ce îngerii urcă prin lumină în spatele lui, cel care a pierdut totul rămâne jos, cu rușinea și furia lui. Odată ce cunoști contrastul descris de Cabanel în scrisoare, lacrima din acel unic ochi se citește ca o inimă care încă nu a acceptat înfrângerea.
Cabanel n-a pictat căderea, ci sufletul de după ea. Poate de aceea tabloul încă îi atrage pe oameni. Dacă vei sta vreodată în fața lui, privește mai întâi acel singur ochi, apoi ridică-ți privirea spre cerul din spatele lui. Ce a pierdut se va vedea dintr-o privire.
Detaliile dintr-o privire
Unde se află Îngerul căzut?
Muzeul Fabre, Montpellier
Verifică operele expuse, datele speciale și condițiile de acces.
Informații oficiale pentru vizitatori ↗Surse și lecturi suplimentare
- Îngerul căzut — Muzeul Fabre, Montpellier
- Comentariul muzeului — Muzeul Fabre, Montpellier
- Biografia artistului: Alexandre Cabanel (Wikipedia)
- Îngerul căzut (Wikipedia, în engleză)